Ca sa progreseze si sa aiba succes chiar si in timpul unor perioade mai dificile, o companie are nevoie de angajati care sa aiba diferite competente care ii vor ajuta sa faca fata cu brio tuturor problemelor care apar intr-un mediu de afaceri competitiv. Atunci cand aleg viitorul angajat, angajatorii se uita cu atentie peste CV-uri nu numai la competentele profesionale ci si la competentele personale. Competentele profesionale sunt importante din punct de vedere tehnic, deoarece viitorii angajati trebuie sa se descurce si sa realizeze sarcinile date, insa competentele personale creioneaza personalitatea noului angajat. In felul acesta, angajatorul isi va da seama daca persoana respectiva se poate adapta rapid in cultura organizatiei.
Asadar, din articolul urmator vei descoperi mai multe informatii legate de importanta competentelor personale si care sunt cele mai cautate de angajatori atunci cand analizeaza CV-urile.
Cuprins
1. Competentele personale ale viitorului angajat: elementele cheie de adaugat in CV
Competentele personale il pot ajuta pe angajat sa aiba o comunicare eficienta nu numai cu managerii si cu ceilalti colegi ai sai dar si cu actualii si potentialii clientii. Astfel, angajatorii vor fi atenti si la ceea ce scrie in dreptul competentelor personale din CV. Daca vrei ca firma ta sa aiba succes, atunci este ideal sa urmezi toti pasii necesari privind selectia personalului si sa te asiguri ca angajatii dau dovada de flexibilitate si sunt potriviti pentru a lucra impreuna cu restul echipei fara probleme. Ce este important sa retii este faptul ca, aceste competente personale nu reflecta numai o comunicare eficienta, ci si flexibilitatea, creativitatea si intuitia de a rezolva diverse probleme care pot aparea la job. O atitudine orientata intotdeauna pe solutii si pregatita de a gestiona corect situatiile este, de fapt, rezultatul competentelor personale care se regasesc in CV.
Mai exact, pentru a fi mai usor de urmarit, competentele personale se pot clasifica in diferite categorii:
- gandire critica;
- aptitudini interpersonale;
- atitudine proactiva.
Dintre serviciile care afecteaza departamentul de HR, selectia oamenilor potriviti are o importanta deosebita, asa ca asigura-te ca persoana angajata are nu numai bune competente profesionale, ci si personale. La urma urmei, angajatii isi petrec cea mai mare parte din timp la job, asa ca acestia trebuie sa aiba aptitudini personale dezvoltate pentru a gestiona eficient toate situatiile.
2. Exemple de competente personale: ce cauta viitorii angajatori
Din perspectiva angajatorului, este recomandat sa iei in considerare competentele personale, chiar si atunci cand apelezi la leasingul de personal. De aceea, este bine sa iei in calcul toate aptitudinile pe care le doresti de la viitorul angajat si apoi sa analizezi daca vreunul din candidati se potriveste descrierii.
De exemplu, daca iti doresti ca viitorul angajat sa aiba o gandire critica, atunci trebuie sa urmaresti cateva elemente cheie:
- curiozitatea;
- orientarea catre rezolvarea problemelor;
- dorinta de a invata;
- creativitatea.
Daca viitorul angajat trebuie sa comunice frecvent atat cu alte persoane din cadrul companiei, cat si cu cele din exterior, atunci va avea nevoie de acele aptitudini interpersonale, cum ar fi:
- empatia;
- abilitati de comunicare;
- abilitati de bun negociator;
- capacitatea de a lucra in echipa;
- aptitudini de comunicare nonverbala.
Iar daca pui pret pe atitudinea proactiva si vrei un angajat care sa aiba o intuitie dezvoltata nu numai pentru a rezolva rapid problemele atunci cand apar, dar si pentru a vizualiza din timp ce probleme ar putea aparea, atunci este recomandat sa tii cont de anumite abilitati, cum ar fi:
- gestionarea eficienta a conflictelor;
- rabdarea;
- atitudinea etica;
- spiritul dezvoltat de observatie.
Desigur, exista nenumarate competente personale care pot fi necesare la un job, cum ar fi: integritatea, orientarea catre rezultate, toleranta, generozitatea ori capacitatea de a lucra sub stres. De aceea, este indicat sa stabilesti din timp care sunt competentele personale importante pentru tine si sa comunici rezultatele catre agentia de recrutare, pentru a gasi mai repede acel angajat care intruneste toate abilitatile necesare!
Chiar daca, in general, candidatii trec in CV-uri punctele forte in privinta competentelor personale, exista si alte tehnici prin care poti deduce aceste competente: analizand experienta profesionala a candidatului. De exemplu, daca a lucrat in diferite domenii, atunci acea persoana este destul de flexibila si pregatita sa invete mereu lucruri noi. Ori daca a gestionat in trecut o echipa, inseamna ca si-a dezvoltat abilitatile de comunicare, de negociere si de leadership.
Iar daca ai de-a face cu un candidat care nu are inca experienta profesionala, tot poti descoperi diferite lucruri: daca a participat la diferite proiecte de voluntariat in timpul anilor de studiu inseamna ca si-a format un simt al responsabilitatii si al lucrului in echipa. Totodata, nu uita ca un angajat isi poate dezvolta competentele personale odata cu trecerea timpului, are nevoie doar de experienta pe care o capata rezolvand diferitele situatii care apar in timpul jobului.
In concluzie, fiecare companie functioneaza eficient doar daca are angajati cu competente personale dezvoltate. Acestia vor mentine o atitudine pozitiva la job, procesul de comunicare desfasurandu-se eficient, iar in felul acesta toata lumea se va simti binedispusa si vor exista mai putine nemultumiri. Mediul de la job influenteaza direct modul in care angajatii isi desfasoara munca, asa ca asigura-te ca alegi candidatul ideal si in functie de competentele sale personale. Nu uita ca ceste elemente pot dicta succesul companiei tale!
Sursa foto: Shutterstock.com