Resursele umane – Un element esential in orice tip de business

Resursele umane sunt nelipsite din orice business – acestea reprezinta cea mai importanta categorie de resurse, ce pot fi folosite in activitatile companiei. Rolul acestora este esential pentru buna functionare a unei firme si, de aceea, procesul de recrutare este un pas obligatoriu pentru oricine doreste sa-si formeze o echipa solida si eficienta. 

Selectarea resurselor umane poate fi, insa, un proces laborios – din acest motiv, responsabilitatea este atribuita unui departament sau unui specialist HR (human resources), ori unei firme de recrutare. Acestia se ocupa cu tot ceea ce inseamna procedeele de selectie a potentialilor angajati si, uneori, si cu gestionarea relatiei ulterioare dintre angajator si angajat. Asadar, aceasta activitate presupune o multime de elemente si factori semnificativi, care exista in cadrul oricarei companii. 

1. Ce inseamna resurse umane?

Departamentul de resurse umane se gaseste, de regula, in cadrul unei companii sau al unei organizatii, si are responsabilitatea de gestionare a tuturor situatiilor care au legatura cu angajatii. Astfel, datorita specialistilor HR, capitalul uman este supravegheat si manageriat in asa fel incat elemente precum motivatia, comportamentul, evaluarile si selectia sa fie efectuate la cele mai inalte standarde, conform cu prioritatile si misiunea companiei. Profesionistii din acest domeniu pot fi de mai multe tipuri, in functie de activitatea principala pe care o desfasoara. Intr-o echipa HR exista responsabilitati diverse si specializari distincte, legate de formare, management, angajare, compensari, recrutare, consiliere sau altele.

In general, acest segment se axeaza pe mai multe zone, ce se caracterizeaza prin insusiri proprii, dar care se afla intr-o permanenta conexiune unele cu celelalte. Iata care sunt acestea:

  • Recrutarea personalului
  • Modalitatile de invatare prin care trece angajatul
  • Relatiile de munca si colaborarea intre angajati
  • Dezvoltarea organizatiei
  • Beneficiile, avantajele si compensatiile angajatului
  • Promovarea locurilor de munca
  • Selectia angajatilor
  • Aplicarea politicilor de personal
  • Dezvoltarea carierei si a formarii profesionale
  • Programe de orientare
  • Indrumari disciplinare

Managementul resurselor umane cuprinde o multitudine de sarcini ce au ca scop dezvoltarea si administrarea unor programe special create pentru a imbunatati eficienta unei afaceri. Relatia angajator-angajat este esentiala in orice demers si, de aceea, este important ca aceasta conexiune sa se bazeze pe o serie de valori, principii sau actiuni care pot duce la consolidarea ei. 

Departamentul de HR preia sarcinile care se refera la salarii, beneficii, investitii, instruire sau planuri de pensii, creand un liant intre oferta si cerere, la nivelul angajatilor. Astfel, un specialist HR poate interveni in cazul unor disensiuni sau conflicte care pot aparea intre angajat si manager, gasind cele mai bune solutii pentru a media respectivele neintelegeri, intr-o maniera care sa aduca avantaje pentru ambele parti implicate in proces. 

De asemenea, supravegherea procesului de angajare este o responsabilitate principala a echipei care gestioneaza resursele umane, insa, si in cazul unui concediu sau al unei demisii, tot acestia trebuie sa se ocupe cu elaborarea documentelor necesare si cu evaluarea detaliilor legate de plata, indemnizatii, colectarea de materiale etc.

Succesul unei companii depinde si de eficacitatea si multumirea angajatilor. De aceea, acestia trebuie sa fie recompensati si sustinuti, in permanenta, pentru a avea performante multiple si constante. Mediul de lucru trebuie sa fie pozitiv si optimizat, cu scopul de a deveni un cadru propice pentru toate activitatile care au loc in interiorul lui. Obiectivele companiei pot fi indeplinite cu succes daca managementul resurselor umane este directionat intr-un sens productiv si eficace.

Managerii de resurse umane trebuie sa aiba, prin definitie, capacitati de leadership si abilitatea de a avea o privire de ansamblu, care sa-i ajute in gestionarea respectivului departament. Pentru a recruta cei mai buni potentiali angajati, este important ca propunerea inaintata sa fie de valoare, iar instrumentele de evaluare sa fie optime si bine puse la punct. 

Relatia angajator-angajat poate sa functioneze la randament maxim, doar daca sunt luate in considerare calitatile fiecarui angajat in parte – astfel, sarcinile trebuie delegate si personalizate in functie de abilitatile personale, cu scopul de a nu crea obstacole si dificultati in indeplinirea task-urilor.

De ce sunt esentiale beneficiile pentru angajati?

Oamenii sunt resurse semnificative, care pot contribui major la evolutia business-ului – asadar, este obligatoriu sa acorzi o atentie deosebita acestui aspect, realizand ca persoanele nu sunt doar instrumente pe care le poti folosi, ci parteneri si ajutoare care te pot sprijini in drumul catre succes, aducand cu sine tot ce au mai bun. Din acest motiv, angajatii au nevoie sa fie respectati, motivati si multumiti, indiferent de moment, pentru a putea fi proactivi si implicati in permanenta. 

2. Ce pasi trebuie urmati in recrutarea de resurse umane?

Recrutarea este una dintre procedurile cele mai importante atunci cand vine vorba despre gasirea candidatilor perfecti pentru angajare. Ea poate fi facuta de catre o singura persoana sau de catre o echipa specializata, care are experienta in domeniu. Sunt mai multi pasi care trebuie indepliniti pentru a bifa toate categoriile de informatii pe care un specialist HR trebuie sa le obtina, cu scopul de a decide daca persoana respectiva este potrivita pentru a face parte din companie.

Asadar, pentru a alege angajatii cei mai buni, este necesar sa se treaca printr-o serie de verificari si actiuni. In primul rand, trebuie elaborat un plan de personal, care sa puna in balanta bugetul pe care il atribuie compania acestui segment si numarul de angajati care se incadreaza in acest calcul. Cei care se ocupa de recrutare trebuie sa aiba in vedere o structura clara, pe care sa se bazeze in procesul de cautare si identificare a candidatilor ideali. Astfel, se va putea crea un echilibru optim intre nevoile firmei, posibilitatile pe care le ofera aceasta si pretentiile celor care vor sa candideze pentru ocuparea postului. 

Identificarea posturilor libere, a caracteristicilor acestora si a tuturor specificitatilor lor, sunt factori care trebuie sa fie gestionati intr-o maniera optima, pentru a putea elabora si structura nevoile exacte ale companiei. Trebuie sa se tina cont de experienta necesara pentru respectivul job, de skill-uri, de cunostinte, de pregatire, de studii sau de alte tipuri de abilitati – acestea sunt informatii care, odata furnizate, vor face de la sine o mica prima selectie, cu scopul de a restrange aria de cautari, in asa fel incat grupul de candidati care va aplica sa fie format din profesionisti care sa se incadreze in cerintele postului. Un specialist HR evalueaza hibele existente in echipa prezenta, analizeaza zonele in care ar putea fi aduse imbunatatiri, dar si genul de personalitate care ar putea echilibra grupul – in orice companie, echipa trebuie sa comunice cat mai bine, iar persoanele care fac parte din ea trebuie sa fie diverse, tocmai pentru a se crea armonie si comuniune in interiorul ei.

Descrierea jobului este un factor extrem de esential, deoarece poate influenta flow-ul si, mai ales, calitatea candidatilor. In functie de maniera in care postul este prezentat, aplicatiile pot fi mai putine, mai multe, diverse sau retinute. De aceea, comunicarea informatiilor trebuie sa fie transparenta, sa atinga toate punctele obligatorii, sa ofere detalii clare, la obiect, care sa nu lase loc de interpretari, atat in ceea ce priveste cerintele angajatorului, cat si in ceea ce priveste avantajele potentialului angajat. Asa cum, in cazul candidatului, prima impresie poate fi decisiva, si in cazul angajatorului se poate aplica aceeasi perspectiva. Persoana care va aplica la interviu trebuie sa stie tot ceea ce implica jobul respectiv si toate lucrurile care tin de salariu, obligatii, calificare, skill-uri, pregatire, studii, locatie, avantaje, beneficii, responsabilitati, program sau alte preferinte. Astfel, se va putea face o preselectie automata, fara a mai fi nevoie de o intalnire, care va necesita timp si implicare activa din ambele parti. Daca aceasta etapa este bifata cu succes, intregul proces va fi mult mai scurt si mai eficient. 

Daca anuntul incurajeaza cat mai multi candidati sa aplice, paleta de optiuni va fi mult mai larga, iar cel (sau cei) care se ocupa cu recrutarea va avea de unde alege. Filtrarea acestora este un procedeu care trebuie indeplinit rapid, odata cu inscrierea aplicantilor – pentru a trece la pasul urmator, este obligatoriu ca cei selectionati sa se potriveasca profilului creat, intr-o proportie cat mai mare. In acest mod, probabilitatea compatibilitatii va creste, iar sansele de a gasi candidatul ideal se vor multiplica considerabil. Asadar, o prima selectie poate fi facuta pe baza catorva criterii fundamentale.

Recrutarea poate fi demarata in interiorul firmei, prin motivarea angajatilor deja existenti. Acestia pot fi avansati in anumite posturi, pot fi promovati sau li se pot oferi alte pozitii si beneficii. Astfel, ei pot deveni mult mai implicati si isi pot maximiza potentialul. De asemenea, grupul de candidati poate fi format si prin instrumente exterioare – prin social media, prin targuri de joburi, prin anunturi pe site-uri de profil sau portaluri similare, printr-o firma de recrutare, ori prin alte metode care au acces la un numar mai mare de oameni. 

Dupa ce se formeaza respectivul grup de candidati, trebuie creata o lista scurta, in functie de cateva elemente esentiale: calificare, studii, competente. In cazul in care CV-ul ridica anumite semne de intrebare, dar aplicatia este favorabila, aceste dileme se pot rezolva in cadrul interviului.

Interviul este un mijloc prin care candidatul poate fi analizat din mai multe puncte de vedere. Cu ajutorul unor tehnici specifice si intrebari, se pot studia atat personalitatea, caracterul si potentialul acestuia, cat si nivelul de compatibilitate care poate exista intre el si firma. Astfel, intalnirea de acest gen nu are doar scop informativ, ci si de cunoastere, pe mai multe straturi. Un astfel de interviu poate fi programat la telefon, online sau fata in fata. Totul depinde de caracteristicile pe care trebuie sa le aiba candidatul. Anumite abilitati pot fi analizate mai bine fata in fata, insa perioada necesara pentru o evaluare de acest gen poate fi mai indelungata. De aceea, multe companii opteaza pentru interviurile video/telefonice, deoarece nu implica deplasarea candidatului si pot fi rezumate la un timp mai scurt. Unele firme elaboreaza un interviu online, alcatuit dintr-o serie de intrebari, ce reprezinta o etapa importanta de selectie, pe baza careia poate fi ales potentialul angajat. Specificul postului si caracteristicile activitatii sunt cele care ghideaza metoda ideala – se tine cont de cerintele jobul in cauza si de modalitatea prin care skill-urile solicitate se pot identifica, observa si analiza mai bine, mai rapid si mai eficient.

Dupa ce toti acesti pasi au fost facuti, iar diferitele locuri de munca au fost ocupate, firma de recrutare sau departamentul de HR se va ocupa, in continuare, cu:

  • Evaluarea pontajelor
  • Intocmirea si inregistrarea tuturor documentelor legale necesare
  • Elaborarea fluturasilor de salariu
  • Calculul taxelor si al contributiilor
  • Crearea unor rapoarte specifice
  • Administrarea dosarelor angajatilor
  • Alcatuirea regulamentului intern
  • Elaborarea organigramei
  • Stabilirea unor proceduri interne
  • Consultanta cu privire la legislatia specifica

In concluzie, daca vrei sa afli totul despre resursele umane, este obligatoriu sa studiezi fiecare etapa care are legatura cu acest domeniu. In cazul in care ai un business si vrei sa ai parte de cel mai bun personal, apeleaza cu incredere la o firma de recrutare, care iti va pune la dispozitie toate resursele si expertiza de care ai nevoie. In orice firma, este important ca sarcinile sa fie delegate – in acest fel, gradul de eficacitate creste constant, iar responsabilitatile sunt bine delimitate. 

Asadar, nu incerca sa faci totul pe cont propriu, ci colaboreaza cu specialisti care te pot ajuta in orice moment, oferindu-ti cele mai bune solutii! Angajatii sunt elemente-cheie in companie si este esential ca acestia sa fie selectati tinandu-se cont de cele mai inalte standarde, dar si sa fie pastrati si valorificati, dupa ce au devenit parte integranta a business-ului. Echipa reprezinta factorul de baza, in jurul caruia graviteaza mare parte din activitatea desfasurata – daca ai oamenii potriviti langa tine, succesul este asigurat din toate punctele de vedere. Resursele umane nu se compara cu niciun alt tip de resursa – prin urmare, acorda o atentie deosebita acestui aspect si selecteaza candidatii perfecti pentru tine si pentru firma ta!

Sursa foto: pixabay.com

Share:
Build your future © 2017 Human Source. Toate drepturile rezervate.
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram